Afara ninge...
... si gandurile mi se preling stingher prin minte in timp ce visurile mele se conserva pana la venirea anotimpului cu flori.
Parca toata lumea se hraneste din entuziasmul meu, iar eu raman epuizat.Optimismul imi scade dramatic, iarna pentru mine este insusi o drama.Amortesc.
Trairile interioare contureaza o goliciune a unui suflet si-asa rece si indiferent.Peisajul plin de nimic pe care-l contemplez cand privesc in exterior ma umple de introvertire.
Nu mai sunt omul cu zambetul pe buze pe care-l sti, poate daca mai vezi vreo urma de zambet este pentru ca am apucat sa zambesc si mi-a inghetat asa.Este un zambet inghetat.
Toate grijile de peste an, s-au acumulat, iar acum sufar procesul de descarcare a lor.
Lumea-si urmeaza cursul, in timp ce eu ma gandesc la absolut.Absolutul nu exista, ma intreb, eu exist?Iarna psihic nu exist.
Un sentiment rece si pustiu ma apasa unde singura muzica posibila este cea a vantului care-si plange si el existenta.
Cadrul neprielnic din exterior, ma picteaza intr-o poza care sugereaza starea psihica din acest moment pustiu si agitat pe care sunt nevoit sa-l traversez. Este un iad psihologic pogorat pentru a-mi hrani depresia.
Un cadru care-mi induce lene, angoasa, si in mod logic si-o indiferenta dusa la extrem.
Desi vorbesc cu lumea, prima impresie este ca as vorbi singur.Lumea se confunda cu constiinta mea incetosata de aburii anotimpului care da 'refresh' la natura.Probabil gandurile mele sunt in comuniune cu natura.Poate gandurile mele se reseteaza pentru a incepe un ciclu nou.Sau poate...
Asadar sunt fortat sa imi petrec 3 luni intr-o celula psihica si sa procedez ca ursu' iarna.Sau poate propriile-mi bariere morale care mi se deschid pe parcursul anului, acum se inchid la unison.Culoarea acestui pastel dezolant care inspira angoasa in sufletul meu, este dincolo de cenusiu.Un cenusiu sumbru dus la extrem...
Afara ninge... peste sufletul meu.
Parca toata lumea se hraneste din entuziasmul meu, iar eu raman epuizat.Optimismul imi scade dramatic, iarna pentru mine este insusi o drama.Amortesc.
Trairile interioare contureaza o goliciune a unui suflet si-asa rece si indiferent.Peisajul plin de nimic pe care-l contemplez cand privesc in exterior ma umple de introvertire.
Nu mai sunt omul cu zambetul pe buze pe care-l sti, poate daca mai vezi vreo urma de zambet este pentru ca am apucat sa zambesc si mi-a inghetat asa.Este un zambet inghetat.
Toate grijile de peste an, s-au acumulat, iar acum sufar procesul de descarcare a lor.
Lumea-si urmeaza cursul, in timp ce eu ma gandesc la absolut.Absolutul nu exista, ma intreb, eu exist?Iarna psihic nu exist.
Un sentiment rece si pustiu ma apasa unde singura muzica posibila este cea a vantului care-si plange si el existenta.
Cadrul neprielnic din exterior, ma picteaza intr-o poza care sugereaza starea psihica din acest moment pustiu si agitat pe care sunt nevoit sa-l traversez. Este un iad psihologic pogorat pentru a-mi hrani depresia.
Un cadru care-mi induce lene, angoasa, si in mod logic si-o indiferenta dusa la extrem.
Desi vorbesc cu lumea, prima impresie este ca as vorbi singur.Lumea se confunda cu constiinta mea incetosata de aburii anotimpului care da 'refresh' la natura.Probabil gandurile mele sunt in comuniune cu natura.Poate gandurile mele se reseteaza pentru a incepe un ciclu nou.Sau poate...
Asadar sunt fortat sa imi petrec 3 luni intr-o celula psihica si sa procedez ca ursu' iarna.Sau poate propriile-mi bariere morale care mi se deschid pe parcursul anului, acum se inchid la unison.Culoarea acestui pastel dezolant care inspira angoasa in sufletul meu, este dincolo de cenusiu.Un cenusiu sumbru dus la extrem...
Afara ninge... peste sufletul meu.
